Interviu cu Mihai Paraianu

Cine este Mihai, te rog sa ne spui cateva cuvinte despre tine

Pentru a mă raporta la persoana a III-a, îți voi spune pe scurt că: „Mihai este un tânăr dornic să se dezvolte constant și să devină un profesionist cunoscut în domeniul în care activează.”

Mai pe lung, revenind la persoana I, să îți spun câte ceva despre mine, pentru a mă cunoaște așa cum sunt. Am început încă din 2007 să mă implic în activități de voluntariat și în cât mai multe evenimente extrașcolare, astfel încât să descopăr ce mi se potrivește. Am aflat, dupa foarte puțin timp că domeniul meu de activitate va fi „Omul”. Așadar, mi-am descoperit această pasiune pentru oameni încă din clasa a VIII-a.

Timpul a trecut, iar tot ce îmi doream să fac era să îi ajut pe cei din jur, astfel că am decis să mă înscriu la un liceu cu profil de Științe ale Naturii, pentru că doream să devin medic. După patru ani de pregătire pentru acest domeniu, am decis că nu este de fapt ceea ce îmi doresc să fac, deoarece simțeam că nu îmi oferă suficiente oportunități pentru a mă dezvolta așa cum voiam… se pare că nu acel ajutor era necesar să-l ofer celor din jur, ci mai degrabă cel în care îi ajutam pe ceilalți să se dezvolte și ei, să devină mai buni, nu doar „mai sănătoși”.

Am dat admiterea la Facultatea de Psihologie, simțind și știind că asta este ceea ce îmi doresc să fac de acum încolo, o viață, nu doar ca o carieră, ci ca o vocație în sine. Desigur, nici în cabinet nu mă vedeam, încă din primul an. Nu mi-am dorit să ajung ca Freud, doar să stau pe un scaun și să ascult poveștile oamenilor, ci mi-am dorit să interacționez mai mult cu acestea și cu oamenii, dar mai ales, să îi inspir și să îi susțin în procesul lor de dezvoltare.

Plăcându-mi foarte mult să lucrez cu grupuri de oameni, am ales să mă dezvolt în domeniul Didactic, iar astfel am devenit Trainer. Astfel, Psihologia pe care am studiat-o cu atâta pasiune își dovedește pragmatismul, deci aplicabiliatea.  

Cu ce te ocupi la munca, ce te-a determinat sa alegi aceasta pozitie?

În prezent sunt Formator, conform C.O.R (Codului Ocupațiilor din România), însă asemeni tuturor celor din breasla mea, îmi place să spun că sunt Trainer. De ce găsesc diferită această delimitare? Ei bine, consider că funcția disponibilă pe piața noastră (Formator)  nu descrie suficient atribuțiile celor din domeniu. Eu nu formez oamenii, ei sunt deja formați… însă îi antrenez (en. „to train”) să se dezvolte, să învețe și îi susțin în acest proces, sunt practic în umbra lor, nu le eclipsez lumina.

Îmi place foarte mult ceea ce fac și nu mă văd făcând altceva, îmi place să fiu profesor și să ghidez oamenii, să îi susțin, să îi urmăresc și să îi însoțesc în procesul lor de dezvoltare. Am fost un an profesor consilier școlar și am predat și Cultură Civică, însă am revenit la domeniul de Training oficial, deoarece am mai multă libertate de acțiune și sunt valorificat și respectat în mediul în care lucrez. Ca profesor am avut ocazia să învăț alături de copii, nu-ți imagina că am predat Cultura Civică, orele mele erau bazate pe dezbateri și discuții, iar ceea ce am făcut a fost să urmăresc modul de gândire al elevilor și am făcut tot ce a depins de mine să îi motivez să facă ceea ce își doresc. Nu consider că am reușit, dată fiind scurtă perioadă de timp în care am interacționat cu elevii, însă în mediul business, schimbările sunt ușor de cuantificat, iar îmbunătățirile pot fi efectuate foarte ușor.

Referitor la ce m-a determinat să aleg să lucrez ca Trainer, situația este foarte simplă: am căutat să fac ceea ce îmi place, am căutat până am găsit și am dat tot ce am avut mai bun pentru a demonstra că îmi merit locul.

In fara job-ului, mai gasesti si timp liber?

Desigur, am suficient timp liber, iar dacă nu am, îmi fac timp liber pentru a-mi exercita pasiunile. Sunt practicant de Aikido și instructor, în același timp. Serile mi le ocup cu antrenamentele de Aikido, deoarece mă fac să mă simt relaxat, viguros, sănătos și astfel îmi exercit disciplina. Practic Aikido din 2007 și nu aș renunța vreodată la a practica, deoarece îmi aduce nenumărate satisfacții morale și spirituale, dar și de ordin fizic: o stare de sănătate foarte bună, îmi mențin și forma fizică de pătrat cu colțuri rotunde (să mai și râdem).

De asemenea, în timpul liber mai organizez și diferite activități caritabile sau mă implic în alte moduri în comunitate, prin oferirea timpului meu pentru activități de voluntariat.

Ai putea sa ne impartasesti o situatie din viata ta profesionala, de care iti amintesti cu drag?

Îmi amintesc cu cel mai mare drag primele zile de la actualul loc de muncă. M-am dus cu gândul că există un format de Training pe care să îl preiau, deoarece așa fusesem obișnuit, să fiu uneori constrâns să mă limitez la un format deja pregătit, să preiau o rețetă care funcționează și să o livrez.

Spre surprinderea mea, am fost lăsat să propun un format și să construiesc pe o bază. Aici am fost văzut ca un expert în domeniu, iar ca un specialist în ceea ce fac, mi-au fost oferite doar instrumentele și resursele necesare, lăsându-mi-se mie plăcerea de a proiecta, construi și implementa Training-urile cele mai potrivite. Astfel, am avut ocazia să învăț din propriile greșeli (da, se pare că am greșit încă de la început, însă astfel am avut ocazia să văd ce funcționează) și să aplic cât mai mult din ceea ce știu, pentru a crea experiențe memorabile pentru angajații companiei, pentru colegii mei.

Te rog sa nominalizezi trei provocari cu care se confrunta cei care fac primi pasi in conducerea echipelor

Ei bine, pe lângă multiplele responsabilități pe care le-am avut de-a lungul timpului, coordonarea unor echipe a fost cea mai provocatoare activitate. Nu cred că este vreo responsabilitate mai mare decât aceea de a gestiona o echipă de oameni. 

Cu alte sarcini te mai poți descurca, erorile pot fi corectate, însă când vine vorba de oameni, erorile pot provoca mai multe daune decât credem. O primă provocare în această activitate de gestionare a echipelor cred că este „delegarea sarcinilor”. Pentru mine, cel puțin, a fost foarte dificil să deleg sarcini, deoarece ispita era să fac eu totul, crezând că sunt cel mai competent. Însă, așa cum „omul-orchestră” nu poate exista, deoarece nimeni nu are mai mult de 2 brațe și nu poate face 100 de sarcini diferite simultan, așa și eu am dat greș în această privință. Ulterior, credeam că a delega o sarcină înseamnă să îi spui cuiva ce are de făcut, iar dacă nu face, să îl poți constrânge sau pedepsi. Din această cauză, mentorul meu dintr-o organizație în care am făcut voluntariat mă alinta „Mussolini”, pe bună dreptate, deoarece devenisem un mic dictator și ofeream doar directive, nu exemple de urmat.

O a doua provocare cu care m-am confruntat a fost „implicarea echipei”. Ei bine, poate ajungi într-un final să delegi sarcinile, însă cum reușești să imnplici toți oamenii într-o activitate? Eu nu am reușit la început, iar aceasta s-a concretizat într-un mare eșec. Înființasem o organizație nonguvernamentală, aveam foarte multe idei, aveam oamenii potriviți la locul potrivit, însă nu am reușit să-i implic pe toți în activități, nici măcar în cele care li se potriveau, iar astfel i-am pierdut. Chiar dacă aș merge pe principiul că „nimeni nu e de neînlocuit”, nu înseamnă că mai pot recupera timpul pierdut. Și de ce să cauți mereu alți oameni, când îi poți implica pe cei doritori și deja disponibili? Din păcate, la momentul respectiv nu am știut aceste aspecte, iar oamenii potriviți au plecat în locuri în care și-au primit aprecierea cuvenită. Însă această experiență m-a ajutat să învăț încă o lecție.

Cea de-a treia provocare în coordonarea și gestionarea echipelor a fost pentru mine „amestecatul prieteniei cu viața profesională”. Ori nu am fost atent, ori chiar am crezut că va funcționa, cert este că am făcut o maioneză care s-a tăiat ulterior și care nu a mai putut fi dreasă. Am învățat lecția că „nu e bine să faci afaceri cu prietenii”, din simplul fapt că stricăm niște relații deja funcționale. Cunosc cazuri în care a funcționat și această mixare, fiind o rețetă a succesului foarte fericită, însă nu am ajuns încă la acel nivel în care să funcționeze și la mine. Cred că este nevoie de maturitate și de asumarea de ambele părți a tuturor riscurilor, însă nu eram pregătit pentru asta.

De unde preocuparea ta pentru Leadership?

Am avut ocazia să fiu ghidat în activitățile mele de voluntariat de adevărați lideri, care m-au ajutat să mă dezvolt și care m-au inspirat la tot pasul, iar aceasta m-a făcut să îmi doresc să ajung cel puțin la fel de inspirațional ca mentorii mei.

Am văzut cum creșteau an de an colegii mei din cadrul activităților, am văzut oameni determinați să schimbe lucrurile în bine și am simțit pe pielea mea ce înseamnă să ai îndrumare. Pentru mine, aceasta este esența Leadership-ului. Din acel moment a licărit în mine ideea că aș putea fi și eu într-o zi ca mentorul meu, un model pentru cei din jur.

In ce fel raspunde modelul Action Centred Leadership (ACL) cautarilor tale?

Am studiat în ultimii ani diferite materiale pe această temă, iar interesul meu s-a concentrat asupra metodelor de a-mi îmbunătăți propriile talente. Am găsit informații foarte clare și practice, iar apoi am aflat că ceea ce studiasem era bazat pe cercetări începute încă din perioada interbelică.  Astfel, am căutat mai mult și am descoperit modelul ACL, conceput de John Adair.

Studiind și informându-mă mai mult, am ajuns la concluzia că mi se potrivesc acele informații și am avut curiozitatea să oficializez relația mea cu aceste cunoștințe, prin participarea la un curs oficial în acest sens.

Cum a fost experienta de certificare ca trainer ACL?

Experiența mea a fost revelatoare, deoarece mi-am dat seama că deși știam acele informații, pentru că erau poate chiar în mine, am putut integra un model foarte util prin care să îi ghidez și pe alții în procesul de a-și cizela aptitudinile naturale de Leadership și să își dezvolte abilități noi.

Mi-a plăcut să particip la un astfel de curs, deoarece am primit informații foarte clare, materiale care să mă ajute să îmi construiesc propriile cursuri de Leadership și este o experiență recunoscută internațional, iar astfel pot să susțin cursuri și pentru un public din altă țară, în cazul în care se ivește această oportunitate.

Ce te gandesti sa faci pe viitor, din rolul de trainer certificat?

Mă gândesc să construiesc niște ateliere de Leadership și să ofer aceste informații cât mai multor oameni pasionați de acest domeniu. Cred că oricât de multe informații aș obține, dacă nu le împărtășesc altora și nu le dau mai departe, experiența mea nu are valoare și utilitate. Astfel, este important pentru mine să aplic aceste informații.

Care sunt motivele pentru care ai recomanda certificarea ACL si altor traineri care pregatesc echipe de manageri si lideri?

Aș recomanda acest curs doar celor care vor să producă o schimbare, deoarece dacă rămânem la nivelul teoretic, nu putem evolua și nu îi putem ajuta nici pe alții să evolueze. Cu siguranță voi recomanda prin puterea exemplului personal, deoarece voi susține în următoarea perioada ateliere de Leadership și Teambuilding-uri cu tematica „Leadership”, pentru a-i motiva pe colegii mei din companie să devină eficienți și eficace în rolul lor de coordonatori de echipe.

De asemenea, aș recomanda și pentru noutatea acestui curs pe piață, deoarece la noi a ajuns destul de târziu infromația aceasta în mod oficial, deși John Adair a conceput aceste principii încă de acum câteva decenii.