Principiile CARTA

Notă: Acesta este transcriptul înregistrării live din data de 18 martie 2024.

Intro

Alexandra: Salutare tuturor! Sunt Alexandra și în episodul de azi discutăm despre principiile CARTA, acele idei care pot ghida trainerii spre un mod de lucru potrivit pentru trainingul online, dar și în sală. Îl am alături de mine pe Marian. Bună, Marian!

Marian: Bună, Alexandra!

Alexandra: Marian, în episoadele anterioare ați vorbit despre CARTA. Poți să ne spui, în două cuvinte, pentru cei care nu au auzit de această metodă până acum, ce este CARTA?

Marian: Sigur, mulțumesc de întrebare. Vezi, CARTA este o metodă cu care poți să faci design de activități, să livrezi training de calitate, online și în sală. Metoda poate să-ți ofere un flux de livrare, un set de practici, câteva categorii de activități, cu care oferi dinamică și implicare pentru orice fel de training ai ține tu la un moment dat.

Dar vezi că asta nu este neapărat totul, pentru că, deși partea tehnică ajută, uneori poate fi insuficientă, și este nevoie de un nou mod de gândire, despre un mindset nou care să te susțină să te ghideze în același timp, pentru ca tu să reușești în rolul de trainer. Ca și alte tipare de gândire, ca să facem, nu știu, o paralelă cu alte modalități de prezentare, CARTA se susține pe trei zone: pilonii, valorile și principiile CARTA.

Alexandra: Știu că în episoadele anterioare ai mai menționat și partea de practici. Ai putea să-mi spui care este diferența între principii și practici?

Marian: Da, iată o întrebare provocatoare! Vezi tu, principiile mai degrabă îți oferă o direcție, îți arată încotro să mergi, fără să-ți indice cu precizie ce, cum și cât să faci la moment, la modul concret.

Pe de altă parte, practicile vin așa ca niște indicații de lucruri foarte specifice și care s-au dovedit utile pe diverse scenarii de lucru. Desigur, în CARTA, principiile ghidează, dacă vrei, iar practicile urmează principiile și în același timp suntem conștienți că nu vom putea identifica cu precizie toate practicile. Și că de fapt, trainerii au libertatea de a imagina tehnici și activități noi, care după validarea în sala de curs, virtual sau în format fizic, să devină bune practici. Mai concret, în CARTA, am identificat 18 practici și am formulat 10 principii de design și livrare a cursurilor. Sper că ți-am răspuns la întrebare.

Alexandra: Da, da!

Marian: OK.

Alexandra: În regulă. Hai, să vedem care sunt aceste principii. Poți te rog să ni le împărtășești?

Cele 10 principii CARTA

Marian: Aș începe prin a spune că pentru cei care sunt interesați de a le parcurge în detaliu, aceștia le pot găsi la carta–method.com, unde o să poată să le parcurgă, pe îndelete. Dar hai să trecem în revistă aceste principii, după denumirea lor specifică. Și aș începe cu principiul numărul 1 – Focus pe cursant.

Principiul numărul 2 – Stare de bine sau tensiunea redusă, aici e vorba de starea de bine a cursanților.

Principiul 3 este Principiul Compensării, iar principiul 4 se referă la Reutilizarea activităților.

Principiul 5, este principiul de Minimizarea conținutului.

Principiul 6 vine cu ideea de Implicare individuală a tuturor participanților, iar principiul 7 face apel la Toleranța trainerilor, chiar așa se cheamă “Toleranță”, pentru că uneori, participanții sunt în diverse etape ale propriei călătorii de dezvoltare și modul în care se implică sau reacționează la training poate să fie diferit uneori față de așteptări.

Principiul 8 face apel la ideea de a oferi un Conținut complet, atât pe durata cursului, cât și după curs, pentru ca participanții să poată să își integreze experiența de învățare și să poată aplica cu încredere, având la dispoziție toată informația de care au nevoie.

Principiul 9, este principiul care scoate în evidență ideea asta de Conștientizarea valorii primite, care de multe ori nu se realizează spontan.

Iar principiul 10, pur și simplu se referă la ideea de a avea un Proces structurat în partea de livrare a cursurilor.

Alexandra: Ahm, interesant. Sună bine și aș zice chiar provocator, în același timp. Pe de altă parte, pare așa ca un fel de decalog, îmi aduce aminte de cele 10 porunci.

De ce avem nevoie de principii?

Marian: Da, da. Păi poți să zici, că sunt tot 10 la număr, dar vezi, tehnic, nu sunt neapărat niște porunci aici, pentru că depinde de fiecare trainer cât de strict și le impune sau și le asumă.

Eu personal, cred că urmarea principiilor de gândire e o călătorie și o evoluție în același timp. Pentru că tu, în momente diferite, o să constati că importanța acestora se schimbă și că depinde de tine să rămâi atent și să observi când acestea sunt de ajutor sau poate la o extremă, când este chiar important sau critic să le urmezi.

Hai să îți zic o fază. Hai să vedem cum sună atunci când le negi.

Alexandra: Când le negi….?

Marian: Când le negi! De exemplu, cine ar dori să participe la un curs, unde trainerul nu are focus pe cursant sau unde implicarea individuală cu fiecare participant este complet inexistentă. Sau unde pur și simplu nu primești conținutul complet.

Eu cred că în toate astfel de situații, dacă vrei, vor exista reacții chiar negative și în mod cert, oamenilor le scade pofta să rămână conectați și activi pe durata întregului training. De aici și tensiunile care pot apărea între participanți și trainer sau între participanți, pur și simplu, pentru că o idee, poate care ar trebui menționată, este că în trecut trainerii erau învățat să identifice între cursanți câteva profile dificile.

Gen, acum zic și eu niște termeni, da, guralivul sau plictisitul sau criticul sau cârcotașul, nu știu, să-i spunem așa, sau neimplicatul și practic în sesiunea de Train the Trainer s-au dezvoltat chiar tehnici, au fost predate tehnici cu care se depășeșc eventualele obiectii ale participanților.

Alexandra: Ha, ha!

Marian: Păi da, pur și simplu, da? Zici păi am niște participanți problemă, trebuie să rezolv această problemă. Eu cred că nu e chiar unghiul potrivit, din contră e chiar nepotrivit și neproductiv să abordăm povestea asta ca pe o gestionarea a obiectelor cursanților, și mai degrabă ar trebui să înțelegem de unde vin aceste reacții și că dacă te aliniezi cu principiile CARTA problemele scad dramatic. Și felul ăsta, avem timp să ne ocupăm de training și nu de situațiile stresante.

Alexandra: Aha. Deci, dacă faci acest exercițiu de negare, îți dai seama mai bine de ce principiul este chiar necesar. Păi, hai să trecem la treabă!

Marian: Mhm.

Alexandra: Îți propun ca, eu să le expun, iar tu să ne împărtășești mai multă în legătură cu fiecare dintre ele. Ești gata?

Marian: Sigur, sigur că da.Hai să clarificăm! Deci practic tu o să le citești, iar eu o să detaliez acolo unde cazul.

Alexandra: Exact.

Marian: OK.

Principiul #1 – Focus pe cursant

Alexandra: Să începem! Principiul numărul unu: Focus pe cursant.

Principiul enunță că starea de deschidere față de nevoile participanților este esențială pentru procesul de învățare. Participanții la curs sunt responsabili pentru învățare, în timp ce responsabilitatea principală a trainerului este de a transfera cunoștințele și de a asigura creșterea abilităților.

Procesul de învățare este sprijinit și de sponsorii inițiativelor de învățare, de co-formatori și de colegii de curs. Ori de câte ori plasați participantul în centrul experienței aveți o mare șansă de a obține deschidere către învățare.

Marian: OK. Înainte să răspund, anticipez că o să fie un episod maraton!

Alexandra: Ha, ha!

Marian: Dacă ne pornim să detaliem, aceste principii. Bun, păi, primul principiu, cumva ne dă semnificație, ne dă sens, activității noastre de traineri în sala de curs, pentru sprijinirea cursanților, da? Și împlinirea nevoilor de învățare este cumva esența; ce trebuie să facem noi acolo. Nu este vorba doar despre noi și trebuie să fim conștienți că uneori este important ca ce șanse le oferim și celorlalți participanți să contribuie în povestea asta, probabil ai mai auzit de acest principiu de peer learning, care ne spune că participanții o să fie capabili să surprindă, dacă vrei, sau să învețe din experiențe in interactiunea cu alți cursanți.

Deci învață de la ceilalți, uneori mai mult decât învață de la trainer și e important să folosim asta în avantajul cursanților, pe de altă parte, uneori trainerii nu livrează singuri, e nevoie de o echipă, de aia avem co-formatori. Și nu în cele din urmă, menționăm în acest principiu și idea că sponsorii ințiativelor de învățare ar trebui să fie și ei preocupati, să facă un pic mai mult. De ce spun asta? Pentru că vezi, e ca atunci când ți-e sete și bei un pahar de apă.

Alexandra: Așa.

Marian: Și e bine, e bine, a trecut o parte din sete. Sau dacă este vorba să bei apă până îți trece setea.

Alexandra: Mhm.

Marian: Și din multe motive, poate motive de buget, motive de constrângeri de timp sau, pur și simplu, pentru că uneori oamenii sunt de abia la începutul înțelegerii, cum învață oamenii și cum dezvolți oameni….e posibil ca partea asta, să spunem, să nu primească atenția cuvenită, iar participanții să fie cumva constrânși, să treacă printr-o experiență de învățare, cu multe limitări, limitări de timp, limitări de metodă, limitări de, ce știu eu, focus la un moment dat, pur și simplu. Nu în ultimu rând, cred că așa, profesional vorbind, dacă tu ca trainer uiți că îl avem pe cursant în centrul atenției noastre, mă întreba ce te gândești?! Da? Cam asta ar fi cu acest principiu, Focus pe cursant.

Alexandra: Mhm. Foarte tare! Îmi place foarte mult că ai adus în discuție conceptul de peer learning. Îmi place foarte mult!

Marian: Mhm.

Principiul #2 – Stare de bine sau tensiune redusă

Alexandra: Continuând, principiul numărul doi. Stare de bine sau tensiune redusă.

Principiul menționează că tensiunea psihologică redusă creează oportunitate de învățare.

Pentru obținerea acestei stări este important ca participanții să facă cunoștință între ei, cu trainerul, și să se conecteze cu subiectul/tema cursului într-un mod productiv.

Marian: Mhm, da. Pur și simplu, dacă ai chef, dacă te simți bine, probabil că o să fie mai ușor pentru tine să participi activ în curs. Ce aș vrea să menționez aici, există niște idei, care circulă între traineri, că tu trebuie să te impui, tu trebuie să le arăți cine este șeful, că trebuie să ții sala în mână, că tre’ să fii în control, trebuie să-i împingi tu de la spate, da?

Și poate, fără să-și dea seama, elementele astea au un efect, un efect secundar, posibil negativ, pentru că crește tensiunea, crește fricțiunea, crește stresul în sală. Chiar dacă pe durate scurte să spunem, la un moment dat participanții se simt mai bine sau le place dinamica, care s-a instalat acolo, s-a dovedit științific că atunci când suntem în stare de stres, elemente cum ar fi creativitatea, deschiderea, disponibilitatea spre colaborare, scad în mod semnificativ!

Alexandra: Mhm.

Marian: Și atunci, e păcat să creăm noi aceste situații stresante. Menționează aici principiul că, trainerul este important să faciliteze procesul ăsta prin care participanții se cunosc între ei și de asemenea, să le ofere posibilitatea să se conecteze cu subiectul sau tema. Pentru că astea produc și ele la rândul lor stres.

Chiar și în sala de curs dacă mergi, ai venit mai devreme, mai vezi cinci oameni, te întrebi cine sunt oamenii ăștia, parcă s-au uitat ciudat la mine, cum sunt îmbrăcat, ce zic, de unde sunt, eu sunt prea tânăr, ei sunt prea în vârstă. Invers – eu sunt prea în vârstă, ce caut eu între tinerii ăștia?

Toate elementele astea, creează stres, când de fapt, scopul nu este să stăm stresați și mai degrabă să ne ducem până în punctul, dacă vrei, să amorsăm cumva starea asta de bine de unde putem, suntem gata să învățăm. Și desigur, în CARTA, avem câteva practici și câteva tipuri de activități, care ne ajută să obținem acest rezultat.

Alexandra: Da… Ce-i drept, trainerii cred că fiind și obișnuiți cu cadrele acestea de sesiune de training în sine, cu sala, cu oameni noi, cu materialul…nu realizează neapărat și că participanții sunt expuși la toți acești stimuli și acest factor de noutate, care poate, nu neapărat îi aduc într-o stare foarte confortabilă.

Marian: Păi da, e foarte adevărat, pentru că vezi, pe de-o parte există atracție spre elementul de noutate.

Alexandra: Mhm.

Marian: În același timp există și o teamă de noutate, da? Adică îți dorești ca acel lucru nou să vină spre tine, dar parcă în ritmul tău, să-l absorbi tu în maniera în care, să spunem, ți se potrivește.

Principiul #3 – Principiul compensarii

Alexandra: Da, continuând. Principiul numărul trei. Principiul Compensării. Acesta afirmă că atunci când elementele kinestezice lipsesc sau sunt reduse, vor fi compensate prin elemente vizuale și auditive (pentru o experiență variată și amplificată).

Marian: Da, cred că nu-i niciun secret că online e greu să interacționezi fizic cu alții. În sală, în sala de training, oamenii au ocazia să simtă, elemente din jur care să le permită să-și fixeze experiența, nu știu, că pun mâna pe un creion și o hârtie, că stau pe un scaun… Scaunul este confortabil sau nu este confortabil, să spunem, că e confortabil dacă vin la noi la curs. De asemenea, au ocazia să scrie pe foi de flipchart, să le lipească pe pereți, să le dezlipească de pe pereți, să lipească carduri, să le dezlipească, să le ordoneze și așa mai departe. Și atunci, când online totul se reduce în termeni kinestezici și la a atinge tastatura sau mouse-ul, cumva trebuie să punem ceva acolo, trebuie să punem ceva în plus. Desigur…

Alexandra: Da.

Marian: Sunt tehnici de a trimite, dacă vrei, elemente care oferă componenta kinestezică, nu știu, le trimiți oamenilor acasă un kit de lucru. Și atunci, același exercițiu care se face și online într-o platformă cum ar fi Colltrain, să spunem, e posibil să treacă printr-o bucățică de activitate în care tu ai jucat singur cu elementele, ai făcut propria ta sortare și după aia împreună cu echipa discuții online și asta ajută foarte mult. Sau să trimiți caietul de lucru tipării sau manualul tipărit acasă și oamenii să aibă activități în care efectiv folosesc manualul.

De exemplu, scriu, desenează sau taie ceva din manualul respectiv sau aduc un obiect din casă pe care îl prezintă sau cu care fac o metaforă vizuală, da? Însă, nu în ultimu rând, această experiență pentru a fi cât mai variată, e nevoie să fie amplificată și ce se amplifică practic, este componenta vizuală, da? În felul ăsta, dacă vrei, întărești acest canal de achiziție vizual și auditiv, în principiu… și sper să aduci un nivel suficient, să spunem, de mulțumitor pe partea aceasta. Aș vrea să-ți împărtășesc ceva, legat de acest principiu, pentru că noi l-am utilizat foarte mult la tranziția în online, am observat, când oamenii au revenit în sală și când anumite activități care fuseseră dezvoltate exclusiv pentru online aveau succes, am zis da de ce să nu facem asta și în sală? Și asta ne-a condus la un mod de lucru foarte interesant.

Pe de-o parte, anumite jocuri nu existau când noi țineam cursurile doar în sală, s-au inventat pentru online, au fost transformate după pentru formatul fizic, și le-am lucrat și au ieșit lucrurile foarte bine, de asemenea ne-am oferit oportunitatea de a lucra o parte din activități așa ca o parte surpriză, chiar online.

Adică întotdeauna există cineva într-o grupă, într-o echipă care are deja un laptop și echipa odată ce a dezvoltat fizic lucrurile ăstea, le poate urca undeva online, și după putem să facem niște comparații și putem să susținem și principiul cu conținutul complet despre care o să vorbim un pic mai târziu. Astfel încât, informația aia să fie ușor accesibilă.

Pentru că, vezi tu, în sala de curs scrii cum scrii cu markerul ăla, se înțelege sau nu se înțelege din poză. Dar dacă urci informația asta în format tipărit, ușor de înțeles, pentru că dacă scrii de la tastatură ceea ce ai dezvoltat împreună cu echipa va fi ușor de înțeles de către toată lumea. Mai mult, vei putea să faci copy paste informația poate să o reutilizezi în viitor. Asta este o chestiune care mi se pare cumva, mie mi se pare foarte tare ca experiență.

De unde plecăm noi? De la ideea că online e mai puțină parte kinestezică și te ajută mai puțin la memorare. Eh și acum descoperim că poți faci și invers s-aduci acele principii să amplifici chiar în sală, experiența și să compensezi poate alte elemente, cum ar fi de exemplu, faptul că nu toți înțelegem scrisul colegului. Cam asta e cu principiul compensării.

Alexandra: Am înțeles.

Principiul numărul #4. Cel al reutilizării activităților.

Alexandra: Principiul afirmă, destul de categoric, că dincolo de specificul fiecărui tip de conținut, există o listă de activități reutilizabile care pot fi incluse cu o minimă adaptare în versiunea online a cursului. Cei ce proiectează activități de învățare vor investi pe timp creativ pentru a realiza un forma generic, reutilizabilă.

Marian: Mhm. Uite, asta e o chestiune pe care am dezvoltat-o cumva așa pragmatic, de fapt a fost o constatare pe care am făcut-o, pentru că dacă, am început dintr-o zonă din asta de constrângeri, aveam puține activități, și după validare de cursuri a crescut și atunci iti puneai problema: “OK, ce fac la cursul ăla, ce am acum pot să aplic?” Și asta a fost o constatare extraordinară!

Anumite tipuri de activități, de fapt, majoritatea tipurilor de activități, sunt reutilizabile. Nu unu la unu, nu sută la sută, chiar în formatul în care au fost, ci mai degrabă, ușor adaptate ici și colo, deși, unele dintre ele dacă sunt bine făcute, chiar pot fi reutilizate sută la sută.

Uite îți dau un exemplu de activitate care are legătură și cu principiul 9, respectiv, realizarea valorii primite. Este o experiență care se cheamă “elemente de valoare” și care de obicei se rulează la începutul următoarei zilei, scuză-mă, la începutul zilei doi, de exemplu, da? Ai avut ziua întâi și la începutul zilei doi vii și încerci să tragi câteva concluzii. Adică le ofer participanților ocazia să-și dea seama ce a fost valoros pentru ei.

Cum? Pur și simplu, provocând niște discuții unu la unu, în perechi sau în triade, în care participanții împărtășesc între ei ce au remarcat ca fiind ceva nou, de exemplu, ceva ce le-a plăcut sau ceva de aplicat și pentru că există acest schimb de idei, oamenii își internalizează experiența din ziua anterioară și pleacă cu un punct de vedere.

OK? Deci astea-s bune, astea-s mai puțin bune, astea sunt interesante, astea sunt puțin interesante, astea au fost interesante pentru mine, da, uite, sunt interesante și pentru colegul meu sau invers uite asta hmm, nu cred că mi se potrivește prea mult, însă pentru, ce știu eu,  pentru colegul meu a fost interesant, pentru că face altceva la momentul respectiv.

Și atunci, genul ăsta de activitate, cred că îți dai seama poate fi ținută și într-un curs de Excel, poate fi ținută și într-un curs de Leadership și într-un curs de Soft Skills. Chiar nu contează tipul de curs.

La fel și activitățile de cunoaștere între participanți, activitățile de conectare cu subiectul, cum ar fi de exemplu activitățile de contrast aparent, sunt foarte ușor de reutilizat de la situație la situație, de la tip de curs la tip de curs.

Și atunci cumva, dacă vrei, beneficiem de un fel de oportunitate de a optimiza numărul de activități, însă e nevoie să nu lăsăm la întâmplare povestea asta, ci să inventăm, să investim, scuză-mă, acest timp creativ pentru a realiza aceste formate generice și reutilizabile în același timp.

Pe durata certificarii CARTA trecem în revistă, o grămadă de astfel de activități, ca traineri să aibă un punct de plecare. Să le folosească pe astea, că spuneam că sunt reutilizabile, în același timp să prindă, dacă vrei, logica de dezvoltare astfel încât să-și dezvolte propriile activități.

Alexandra: Mhm. Îmi place că facem conexiuni și cu celelalte principii. Așa că zic să continuăm, ca să putem să completăm aceste idei.

Marian: Mhm.

Principiul #5 – Minimizarea continutului

Alexandra: Principiul numărul cinci, adică Minimizarea conținutului, spune că livrarea la distanță a cursurilor are nevoie de minimizarea conținutului transmis în format “prelegere” și direcționarea informațiilor către activități practice. Acestea ar trebui să reprezinte un procent semnificativ (în jur de 65-75% sau chiar mai mult) din durata totală a cursului. Minimizarea conținutului este primul pas pentru transformarea conținutului tradițional în conținut livrabil la distanță.

Marian: Ok. Aș vrea să încep din mai multe, să pun câteva unghiuri înainte să dau perspectiva completă. Hai să luăm așa, în considerare ce își dorește fiecare participant la curs, ce auzim foarte des, ce auzim foarte des de la managerii participanților la curs, este c,ă și-ar dori să aibă parte de un curs cu dinamică mare, cu interactivitate mare, să nu fie multă teorie, da?

Lucruri de genu ăsta. Din păcate, atunci când în sală trainerii se bazează mult pe expunere de conținut, și nu știu, pe improvizație să spunem, da? Ceea ce nu e neapărat un lucru rău.

Efectul este de copleșire, efectul este că primești prea multe informații în prea puțin timp și atunci, online nu poți face asta.

Deci online, clar e cu nu, e cu deconectare, este cu nu îmi place, nu știu ce caută aici, trainerul e incompetent, câteodată se aude, da? Și, OK nu vrem să ajungem acolo.

Pe de altă parte, trainerii trebuie să aibă curaj să facă doi în pași în urmă, să vină doi pași înapoi, să se gândească un pic. Care sunt acele elemente cheie? Care merită să fie incluse pe slide-uri și care ulterior să fie amplificate vizual.

Pentru că elementele care nu sunt neapărat cheie sau sunt de detaliu foarte mare, pot să ajungă în altceva, nu știu, în caietul de lucru sau în manualul de curs sau într-o fișă, pe care oamenii pot s-o studieze ulterior sau al cărui detaliu pot să-l descopere prin efortul propriu, să spunem, da? După curs o să mă uit eu, că am nevoie să aplic funcția asta sau procedura asta, acolo unde este cazul.

Și făcând acest efort deliberat, deci simplific slide-urile, mut activitatea în conținut, mă mai interesează să rămân totuși cu acel nivel de informație care le permite oamenilor să-și practice ulterior, să-și consolideze abilitățile și asta este cea de-a doua direcție. Deci este de a muta conținutul scris sau vorbit, în activități practice.

Ca oamenii să-l descopere, să descopere poate aceleși idei printr-o, printr-o activitate experiențială.

Alexandra: Mhm, am înțeles!

Marian: Și practic ăsta e primul pas. Pentru că îți permite să pleci de undeva mai de jos și să tu ca trainer să nu fii copleșit, da? Ai dacă vrei, acest outline, această sumarizare, acest Brief de conținut, pe care ai putea să-l povestești cuiva chiar la o cafea.

Alexandra: Mhm.

Marian: Și după aia e mai ușor să mergi. Îți pui problema, OK, ăsta, asta e diferența între ce aveam înainte, asta e diferența între ce aveam înainte și ce am acum. Unde duc această, acest conținut suplimentar?

Alexandra: Mhm.

Marian: Răspuns: în materiale scrise și în activități.

Alexandra: Mhm. Acest principiu practic vine și în favoarea cursantului, cât și în favoarea trainerului.

Marian: Păi vine, pentru că practic, fragmentează contactul cu, în sens pozitiv, cu conținutul, văd mai puțin, după descoperă în activități și mai mult, îl fixezi, primesc clarificarea, am accesul oricând la informația aia scrisă, dacă poate m-aș pierde, să spunem, și îmi rămâne și ceva valoros, acționabil pentru viitor.

Adică nu e o nenorocire că avem conținut scris, însă trebuie să-l punem în așa fel sau să îl expunem pe participant, astfel încât să-l poată absorbi ușor și să nu intre într-o stare de copleșire și detașare.

Principiul #6 – Implicare individuala

Alexandra: Mergând mai departe. Principiul numărul sase. Implicare individuală. Acesta este unul foarte scurt și direct, citez: Pentru a răspunde unui atitudine rezervate a participanților, care ar conduce la reducerea gradului de implicare, trainerul va aloca timp dedicat pentru fiecare participant.

Marian: OK, din nou facem apel la diferențele între ce? Între dinamica din sala de curs și dinamica din online, dar să știi că e un principiu care, își arată valoarea și în sală de curs la fel de mult și cam care este ideea din spate.

Ideea este că, vezi tu, când vine vorba de a explora un nivel de cunoștințe sau de percepții sau de a testa, la un moment dat, modul în care oamenii au o preferință sau alta pentru diverse propuneri pe care le faci tu în curs.

Există participanți care fac foarte repede conexiuni, nu înseamnă că sunt mai deștepți, să nu, nu, nu asta încerc să spun, ci pur și simplu simt nevoia să verbalizeze mai rapid, ceea ce au înțeles sau ce au conectat sau ceea ce simt.

Alți participanți, au nevoie de mai mult timp să proceseze, din nou, nu pentru că ar fi mai puțin pregătiți sau mai puint inteligenți, ci pentru că asta e maniera în care operează, au nevoie de mai mult timp pentru că vor să fie siguri după ceea ce spun, vor să aibă un punct de vedere care contează, și atunci dacă primii vorbesc prea devreme, au tendința să le suprascrie gândurile celorlalți.

Și după nu mai primești nimic, da? Asta este de fapt ideea. Nu mai primești nimic pentru că, la întrebarea generică mai avem alte idei, oamenii răspund că nu, pentru că aveau ei o idee, dar uite că s-a vorbit deja despre, de ce să mai repet eu ce s-a spus sau hmm, aș mai fi spus eu ceva, da iată ceilalți au vorbit foarte la obiect sau foarte scurt și pentru mine pare că mhm, ar fi ceva prea elaborat și n-aș vrea să pierd timpul acolo, da?

Și atunci noi ca traineri, ne asigurăm că ori de câte ori avem genul ăsta de activitate facem un tur de masă și invităm pe toată lumea.

Cine are ceva de spus, să spună chiar dacă mai târziu, chiar dacă diferit sau eu știu, chiar dacă îi repetă ceva, pentru că nu este un concurs de originalitate, ci mai degrabă este oportunitatea pe care fiecare participant și-o dorește, de a înțelege complet și de a-și internaliza ă experiența.

Principiul #7 – Toleranta

Alexandra: Mai departe principiul numărul sapte, adică principiul Toleranței.

Deși promovăm interacțiunea deschisă, înțelegem totuși și acceptăm că există limite auto-impuse de către fiecare participant, în termeni de intimitate și expunere publică.

Trainerii sunt dispuși să deruleze activitățile de training chiar și în situațiile în care participanții interacționează minimal la nivel vizual (cameră video închisă).

Spre exemplu, acceptăm și respectăm această posibilă situație.

Marian: Mhm. Da, e dureros! Vezi tu, pentru unii poate fi dureros, pentru mine nu este, și probabil pentru mulți dintre aderenții CARTA nu este asta o problemă. Însă, mulți traineri așteaptă de la grup, de la sală, de la grupă, așteaptă o reacție, așteaptă o încurajare, așteaptă un feedback, așteaptă să descopere acele semne care ulterior să le permită să-și reorganizeze, dacă vrei, sau să-și păstreze, poate că e foarte bine ce fac până acum, da?

Să-și păstreze modul în care operează în relație cu sala, cu grupa și atunci când lipsește acest feedback, te poți simți pierdut și noi știm că e așa și știm că este greu, de aceea ca profesioniștii e important să  înțelegem că nu e neapărat din răutate, că nu este pentru că-s oameni încuiati la cap sau că fac altceva. “Oh, sigur, ei lucrau la altceva în momentul ăsta.”

Poate că lucrează la altceva, poate că răspund la un e-mail, nu pot să știu eu chestiunea asta, da? Eu plec de la premiza că participanții sunt aici cu noi și îi tratezi ca pe adulți, cu respect. Și îmi imaginez că probabil sunt situații în care, chiar asta se întâmplă.

Uite acolo unde sunt nu pot să deschid camera, imaginează-ți că pot să fiu într-un show-room sau într-o sucursală bancară sau într-un alt loc într-un open space și particip la curs de acolo. Deschizând camera, nu știu, expun colegii, expun clienții către audiență care nu avea nevoie de așa ceva, eu la rândul meu, ar trebui poate să explic ce se întâmplă prin zonă și atunci uneori chiar e mai bine să stea camera aia închisă, da?

Uneori există probleme tehnice, oamenii n-au bandă suficientă și atunci dacă închid camera, în continuare pot să participe activ față de un scenariu în care nimeni nu înțelegea ce spun sau ei nu înțelegeau ce se expune acolo. Deci pot să fie motive obiective, înțelegem chestia asta, ne înarmăm cu răbdare.

E adevărat că unii dintre traineri au dezvoltat și această abilitate de a recunoaște cursanții doar după voce și nu trebuie să privească în lista de participanți de la ZOOM să vede cine, cine vorbește în momentul ăla, ci să-și dea seama că a acum vorbește Georgiana, Daniela, Andreea, eu știu, Paraschiv, Ion sau Ștefan, da?

Ei sunt acolo, noi știm că sunt acolo și uite, vezi chiar e o provocare. Ia hai să vedem cine ne-a spus ce ne-a spus. Uite, pot să mă uit în ZOOM, doar ca să îi învăț mai repede, mai degrabă. Și în felul ăsta cu întrebările potrivite, cu activitățile potrivite, o să aflăm noi cu adevărat și cum merge treaba. Nu e nevoie să luăm acest feedback, dacă vrei, nerostit după sau doar din acest feedback să înțelegem cum operăm noi ca traineri în sala respectivă.

Alexandra: Da. Foarte tare!

Principiul #8 – Continut complet

Alexandra: Mai departe, principiul numărul opt, cel al Conținutului complet. Acesta este chiar unul pe care eu îl apreciez în mod special.

Marian: Serios?

Alexandra: Da!

Marian: OK!

Alexandra: Conținutul realizat de participanți poate fi diseminat cu o varietate de instrumente software. Conținutul participanților este complet atunci când rezultatele activităților sunt disponibile pentru consultare în orice moment, chiar și după finalizarea sesiunii.

Marian: Mhm. Hai să-ți spun la ce m-am gândit aici. Vezi, în sala de curs scenariul e așa: ai o activitate sau nu știu, faci altceva, oamenii scriu pe foi de flipchart, se lipesc pe pereți sau nu știu, au realizat un puzzle și au soluția în față sau chestiuni de genul ăsta.

Acum online, pentru că o parte din conținutul ăsta e mutat în activități sau, iar activitățile se desfășoară în diverse platforme, câteodată ai o suită de platforme, de exemplu poți să folosești Colltrain pentru activitățile experiențiale, nu știu, că te joci cu litere, cu carduri, cu magneți sau eu știu ce alte activități, oferi un mini test online sau faci o analiză de percepție, da? Și ai niște chestiuni care s-au realizat acolo.

Ai alte chestiuni care s-au realizat în Google Drive sau în OneDrive, într-un Word sau într-un PowerPoint, de către o echipă care lucra la ceva și trebuia să creeze, nu știu, un anume fișier.

Și atunci imaginează-ți care este dificultatea. Lucrul pe care noi l-am făcut, acum sunt disponibile în șapte surse. De aia, noi, ca traineri e importanț să le punem cap la cap și să oferim un conținut complet, mai ales ăsta care a fost generat de participanți, astfel încât, după curs oamenii să poată reveni și să descopere ceea ce iată, au avut ocazia să realizeze împreună cu ceilalți.

Da? Cam asta ar fi ideea cu conținutul complet.

Ce se întâmplă când n-ai conținut complet? Revii și nu știi de unde să mai apuci toată povestea asta. Ți-a plăcut cursul, da simți că nu te ajută acum să mergi mai departe cu adevărat.

Și apropo ca să susținem și mai departe această idee, obișnuim să le oferim participanților, posibilitatea de a ne contacta ulterior, poate că am uitat noi ceva, poate am scăpat ceva din chestia asta, poate e că trebuie să mai completăm, nu știu, o idee pe care altfel, nu știu, nu, nu au prins-o, nu a rămas acolo undeva scrisă astfel încât să poți să mergi mai departe. Cam la asta se referă ideea de conținut complet. Deci materiale de curs, activitățile și tot ce au realizat aceștia, creează un întreg.

Principiul #9 – Constientizarea valorii

Alexandra: Principiul numărul nouă, este cel al Conștientizării valorilor. Participanții rareori înțeleg în mod spontan..

Marian: Scuză-mă, trebuie să menționez că este o nuanță. Nu este a valorilor, este conștientizarea valorii. Se referă la valoare primită.

Alexandra: Aha!

Marian: Ok?

Alexandra: Ok! Participanții rareori înțeleg în mod spontan valoarea primită prin intermediul cursului. Conducătorul seminarului va organiza activități care să maximizeze conștientizarea acestei valori de către toți participanții. Activitățile de “debrief” susțin acest principiu (Exemplu: Cu ce mă ajută acest training? Care sunt elementele de valoare? Care este clasamentul preferințelor mele?)

Marian: Mhm. OK, păi nu pot să fac altceva decât să menționez că asta e realitatea. Suntem expuși la conținut, conținutul ne este util, experiența ne este utilă, însă nu știm cum ne este utilă. Și ce se întâmplă după curs? Când nu s-a conștientizat valoarea.

Merge omul la firma înapoi la compania, la corporația sau la organizația din care face parte, managerul care a făcut un efort, să spunem, să-l trimită la curs, sau poate că omul ăsta e un manager, colegul sau, nici nu contează din ce unghi, sunt curioși cum a fost. Și ăsta este genul de întrebare: “Hei cum a fost la curs?”

Și răspunsul să sperăm că este “Wow, foarte bine, foarte tare, mi-a plăcut foarte mult”. De ce? Întreabă. Sau ce ți-a plăcut în mod special? Și este ca la un film din ăla cu, nu știu, cu super eroi când o oră și jumătate sau două ore jumate ai fost prins acolo în acțiune, da nu poți să spui decât trei minute. Nu poți să povestești decât trei minute, pentru că acțiunea te-a furat să spunem. N-ai apucat să înțelegi ce s-a întâmplat acolo. Ori la curs nu e ca la film sau ești ca la film, dar nu aia este direcția la curs, e nevoie ca experiența asta să fie și internalizată. Și atunci noi oferim această oportunitate de a internaliza experiența, astfel încât tu, după curs să ai mai clar în mintea ta.

Ce m-a ajutat, ce nu m-a ajutat, ce e bun, ce nu e bun, care e pe locu întâi în preferințe, care pe ultimul loc în preferințe, pe mine m-a ajutat, pe colegul nu l-a ajutat, pe colegul l-a ajutat și pe mine nu cred că mă ajută. Uite chestia asta aș putea s-o folosesc de acum încolo, să discut cu echipa din care fac parte, să vedem ce zic și ei de părerea asta. Sunt elemente care acum trebuie să se consume aici, pentru că dacă oamenii au nevoie de detalii, dacă au nevoie să înțeleagă mai în detaliu elementele astea, acum pot s-o facă. În plus, apare un factor social foarte interesant. Eu mi-am făcut punctu meu de vedere, să spunem, mi-am format propriul meu punct de vedere sau propria perspectivă, însă mă pot lăsa inspirat și de alții și uite așa funcționează peer learning-ul, da?

Alexandra: Mhm.

Marian: Perspectivele altora vin ca: “A, nu m-am gândit la chestia asta! Să știi că e mult mai interesant, eu, este un alt unghi din care văd, cred că și pe mine mă poate ajuta. N-am știut că pentru tine, nu știu, ți-a deschis mintea în felul ăsta.” Îmi dau seama că și pentru mine are același efect și na, ce să zic, trecând prin conștientizarea valorii, poți să spui ce ți-a plăcut, că ți-a plăcut, de ce ți-a plăcut, ce crezi că le-ar putea plăcea altora care ar veni și ar trece prin aceeași experiență, nu știu. Vine un coleg și “Bă da mă duc și eu la cursul ăsta!” “Băi du-te, pentru că… și pe tine cred că te-ar putea ajuta să..:” Și uite așa ca cursant, îmi împlinesc și eu rolul meu de a-i dezvolta pe alții mai mult sau mai puțin, direct sau indirect. La asta se referă conștientizarea valorii.

Alexandra: Aha! Mersi că m-ai corectat. Așa am avut și ocazia să prind o nouă dimensiune a ceea ce înseamnă de fapt acest principiu.

Marian: Mhm.

Alexandra: Trecem la..

Marian: Nicio problemă!

Principiul #10 – Proces structurat

Alexandra: Trecem la principiu numărul zece, anume Procesul structurat, ultimul, dar nu și cel din urmă. Utilizarea unui proces de livrare structurat conduce la rezultate semnificativ mai bune decât cele obținute prin acțiuni spontane și exprimarea personalității trainerului. Oamenii învață mai ușor când sunt ghidați să urmeze un traseu clar de activități. Carisma ajută, dar nu este suficientă.

Marian: Mhm. Da, vezi tu, suntem în scenarii diferite. Suntem în scenarii în care poate tu, ca trainer ești singurul din organizație, ești trainer intern să spunem, da? Trainer de produs, trainer de proces, trainer pe soluție, trainer IT, eu știu, da? Poți să fii în scenarii în care nu eesti singurul trainer din organizație, așa cum se întâmplă în multe companii de training, da și în organizații care au departamente de training. Și genul ăla de curs va fi nevoie să fie livrat și de către altcineva. Este o corvoadă pentru traineri să explice cursul către alții în absența unor rutine de structură, dacă vrei, de procese predefinite, în absența unui nivel comun de înțelegere. Și în felul ăsta practic e mai ușor să aduci colegi noi, e mai ușor să oferi aceeași experiență participanților. Hai să ne imaginăm, că avem într-o companie de training, doi traineri, Corina și George, să spunem, da? Doar așa…

Alexandra: Ok.

Marian: … personaje imaginare și Corina face un super impact, oferă o experiență extraordinară participanților cu cursul ei de Public speaking, să spunem, da? Și acolo oamenii împrumută mult, să lasă mult inspirați de către Corina, pentru că Corina nu e o persoană carismatică, își folosește talentele poate actoricești sau de persuasiune în interacțiunea cu participanți. Și-l avem pe George, care George e diferit.

Alexandra: Ok.

Marian: Da. George nu face atât de des apel la carismă, George face apel la argumente, face apel la exemple, face apel la beneficii, insistă ca ceilalți să-și formuleze propriile opinii, nu încearcă să impună sau să influențeze cu propriile opinii, da? Și ăsta este stilul personal. Vezi aici să face diferența!

Acum întrebarea se pune, cum facem noi ca firmă de training să obținem același rezultat? Să ne imaginăm că un  participant a venit la cursul Corinei și își dorește mult să mai participe o dată la curs. Dar programul nu-i permite să mai meargă la următoarea sesiune a Corinei, ci din contră este limitat, poate doar la următoarea sesiune pe care o ține George.

Cum facem în scenariul ăsta? E alt film? Da! E alt film?! Corina și George sunt diferiți! Cât de diferit este acest film? Păi să sperăm că nu foarte mult! Și atunci, dacă avem aceeași rețetă, avem același proces, avem aceleași tipuri de activități, pentru participantul Daniel, să spunem, sau Daniela experiența va fi minunată și pentru că acum recunosc ce s-a întâmplat prima dată, pentru că pot să-și consolideze înțelegerea, pentru că pot să compari, dacă vrei, și nu este o comparație la 180 de grade ce este acolo în trei-cinci grade diferență între cele două abordări. Pentru că ambii traineri au reușit să livreze în aceeași direcție, cu încredere pentru că urmează același proces, știu ce rezultate să obțin, știu care este efectul asupra participanților.

Mai mult decât atât, vezi tu, activitățile experiențiale incluse în traininguri vin așa cu un fel de magie. În același timp pentru traineri, vin cu un stres, pentru că uneori nu pare că o să obții rezultatul ăla de fiecare dată. Deși tu îl obții, da? Însă, există o temere și atunci e important să urmezi procesul, e important să urmezi, să urmezi fluxul, pași ca să ajungi la destinația respectivă, da? Și să nu uităm n-avem nimic împotriva trainerilor carismatici, da? Da, numai că nu te poți, ghidat doar de carismă, e nevoie și de aceste elemente de substanță,  care să susțină sau care sunt susține de fapt, prin acest proces structurat.

Alexandra: Marian, îți mulțumesc pentru perspectiva ta și detaliile pe care ni le-ai oferit. Oh, au fost o grămadă de idei, la care merită să ne gândim, să reflectăm, atunci când dezvoltăm și livrăm sesiuni de training. Observ că încet, încet cu fiecare episod, înțelegem și alte perspective despre CARTA. Ce-ți propui să aduci în discuție în episoadele viitoare?

Marian: Așa, pe loc, acum, îmi dau seama de ceva. Faptul că podcastul este o bună ocazie de a cunoaște mai bine CARTA, iar pentru cei care nu au ajuns să la mini-trainingul CARTA,  aș vrea să invit acum, ținem acest mini-training de obicei miercurea și joia, o dată pe lună, de la șase fără un sfert până la ora opt. Și ăla este canalul pe care oamenii au făcut până acum cunoștință cu CARTA. Da, cred că podcasturi vine așa ca o completare, și mi-aș dori ca să includ în episoadele următoare, și alte două teme, care mie îmi sunt dragi, respectiv Valorile CARTA și a doua temă ar fi despre cele șase tipuri de activități de inclus în cursuri, indiferent de specificul acestora. Pentru că, se pare că uite nu ne ajunge timpul, cred că am făcut deja 45 de minute și încă s-a vorbit prea puțin.

Alexandra: Așa de repede a trecut?!

Marian: Ha, ca să vezi, da!

Alexandra: Mulțumesc, Marian! Aștept să ne reauzim într-un episod viitor. Pe curând!

Marian: Mulțumesc frumos, Alexandra!Pe curând! Spor în toate!