Aceleași termene strânse, reacții diferite: Ce am învățat despre stres din 2018 încoace

Livrez cursul de Stress Management din 2018 și, dintre toate programele de training, acesta este unul care mi-a rămas aproape de suflet. Din multe motive. Nu pentru că ar conține cele mai spectaculoase activități de training, ci pentru că în sală se întâmplă ceva extrem de valoros pentru un training: oamenii pleacă cu informații, dar și cu decizii concrete despre felul în care vor alege să gestioneze presiunea de acum înainte. 

…Și trebuie să recunosc, acest curs m-a transformat și pe mine.

Subiectul m-a captivat atât de mult încât am ales să aprofundez studiul, certificându-mă ulterior ca trainer persolog® atât pe modelul de Stress Management, cât și pe cel de Reziliență. Cele două concepte se completează natural. Managementul stresului ne ajută să înțelegem ce ne solicită și cum reacționăm, în timp ce reziliența este despre capacitatea de a ne reface echilibrul și de a ieși mai puternici din situațiile sau perioadele dificile.

Ce am învățat eu, înainte de a-i ghida pe alții

Timp îndelungat, am pus totul sub aceeași etichetă generică: „sunt stresat”. Termene-limită, cerințe presante de la clienți, suprapuneri pe proiecte, decizii amânate… toate încurcate și înnodate unele în altele ca într-un ghem deșirat. Problema cu genul ăsta de încurcătură este că nu știi de unde s-o apuci pentru a o deznoda.

Lucrul cu modelul de Stres persolog® m-a ajutat să separ clar acești factori.
Am realizat, de exemplu, că o parte importantă din tensiunea mea nu venea din volumul de muncă în sine, ci din momentele de supraîncărcare cognitivă: prea multe „fire” de gândire sau discuții deschise simultan, o sumă de decizii mici care se adună, prea multă informație de procesat în același timp. Odată ce am pus nume acestor stări, am putut să le gestionez mult mai bine. Am învățat să le recunosc din timp, să mai închid anumite sarcini sau activități înainte de a deschide altele și să-mi protejez în felul acesta intervalele de lucru în care concentrarea este importantă.

Cred că aceasta este cea mai mare valoare a rapoartelor de stres persolog –  claritatea. 

Profilul nu-ți spune că ești „prea stresat” sau „prea sensibil”, ci îți arată ce anume percepi tu ca fiind solicitant, cum ai tendința să reacționezi și pe ce resurse proprii te-ai putea sprijini mai bine.

Două mituri cu care vin oamenii la curs

1. „Stresul este dăunător întotdeauna.” Poate părea surprinzător, dar nu este cazul. Un anumit nivel de presiune ne mobilizează, ne concentrează și ne ajută să livrăm rezultate. Problema apare atunci când stresul devine o stare constantă, când dispar momentele de refacere a energiei sau când reacțiile noastre “automate” încep să ne afecteze mai mult decât ne afectează situația în sine. În final, scopul nu este eliminarea totală a stresului, ci dezvoltarea abilității de recuperare a controlului asupra propriilor reacții.

2. „Totul se rezolvă cu un concediu.” O parte de aici este adevărată. Concediul reîncărcă bateria, dar, din păcate, nu îți schimbă circuitele. Rămâi cu aceleași tipare de reacție la aceiași factori stresori, iar după câteva săptămâni te regăsești neputincios în același punct. Odihna este esențială, dar nu poate înlocui înțelegerea mecanismelor care generează stresul.

Nu situația în sine generează impact, ci felul în care o evaluăm

Imaginează-ți o ședință în care se anunță o reorganizare. Participanții aud același mesaj, aceleași informații și totuși:

• un coleg simte tensiune pentru că simte că își pierde controlul asupra deciziilor
• altul este neliniștit pentru că se schimbă echipa și relațiile cu care era obișnuit
• al treilea este stresat pentru că nu există încă reguli clare sau informații complete despre schimbare
• al patrulea vede în schimbare o oportunitate de creștere

Deși situația este identică, evaluarea este diferită și, odată cu ea, și stresul resimțit de fiecare participant. Între evenimentul declanșator și reacție este evaluarea noastră proprie, influențată de preferințele comportamentale proprii. De aceea nu are sens să ne comparăm cu colegul care „pare să ducă totul fără efort”. Probabil că și acesta este solicitat, dar de alte lucruri complet diferite.

Factorii stresori sau de unde vine presiunea

Pentru a înțelege logica din spatele cursului, merită să aruncăm o privire asupra fundației teoretice.

În psihologie, ideea că stresul apare în relația dintre om și situație (nu în situație ca atare) este asociată cu modelul tranzacțional al lui Richard Lazarus.
Pe scurt, evaluăm două lucruri, adesea instinctiv: 

a) cât de solicitantă este situația pentru noi și 

b) dacă avem resursele necesare pentru a face față acelei situații.

Stresul apare atunci când cerințele par să depășească resursele proprii.
Modelul de Stres persolog® construiește pe această logică: un factor de mediu devine un „stresor relevant” doar prin evaluarea noastră, iar această evaluare este influențată de profilul nostru comportamental.

Ce îmi mai place este că, în raportul de stres, categoriile de factori stresori sunt analizate separat pentru viața profesională și cea personală. Această distincție este extrem de valoroasă, deoarece cele două zone nu sunt complet izolate: tensiunea se transferă, iar o perioadă grea acasă scade pragul de toleranță la birou și invers. Fără să menționăm în detaliu factorii stresori așa cum i-a definit persolog deoarece vă las plăcerea de a-i descoperi la curs, iată mai jos câțiva din aceștia (cei mai frecvent întâlniți în discuțiile cu participanții).

Stresori din zona profesională :

• Volumul și ritmul –  termene strânse, priorități care se schimbă brusc, întreruperi constante
• Controlul și autonomia –  decizii luate fără consultare, influență redusă asupra propriei activități
• Claritatea –  roluri și așteptări vagi, informații incomplete, standarde care se modifică în timpul procesului
• Relațiile –  conflicte nerezolvate, stakeholderi dificili, lipsa recunoașterii
• Schimbarea și incertitudinea –  reorganizări, roluri redefinite, un viitor greu de anticipat
• Supraîncărcarea cognitivă: prea multe sarcini simultane, exces de informații

Stresori din zona personală:

• Schimbările majore de viață –  o mutare, nașterea unui copil, o schimbare de carieră (chiar și atunci când sunt dorite)
• Responsabilitățile cumulative –  familie, îngrijirea părinților în vârstă, gestionarea casei
• Relațiile apropiate –  tensiuni în cuplu, în familie sau cu prietenii
• Echilibrul –  lipsa timpului pentru sine, odihnă insuficientă, granița neclară dintre job și viața privată
• Preocupările – legate de sănătate, siguranță sau stabilitate financiară

Partea cu adevărat captivantă apare când corelăm aceste liste cu profilul comportamental, deoarece aceleași situații nu ne afectează pe toți la fel. Simplificând, în limbajul celor patru dimensiuni comportamentale:

• cei orientați spre rezultate și control resimt mai puternic lipsa de autonomie sau acțiune, lentoarea și obstacolele
• cei orientați spre oameni și interacțiune sunt mai afectați de izolare, respingere sau lipsa de recunoaștere 
• cei orientați spre stabilitate și armonie resimt mai intens schimbările bruște, conflictele și presiunea timpului dar pot suferi din cauza lipsei de loialitate a celorlalți
• cei orientați spre precizie și calitate sunt mai solicitați de haos, informații incomplete și riscul de a greși.

Nimeni nu se încadrează într-un singur tipar, iar raportul nu pune etichete. Dar odată ce înțelegi ce te solicită cu adevărat, încetezi să tratezi stresul ca pe o treabă complicată, greu de descifrat și începi să îl gestionezi ca pe o listă de elemente concrete: unele pe care le poți schimba, altele pe care le poți evalua diferit.

De ce „Respiră adânc!” nu funcționează la fel pentru toți

Sfaturile generice despre stres nu sunt neapărat greșite, sunt doar… nepotrivite pentru orice situație. Tehnicile de respirație, activitățile fizice sau pauzele scurte pot ajuta pe termen scurt, dar nu adresează cu adevărat cauza.

Dacă pe cineva îl stresează lipsa de control, o listă clară de priorități și o decizie fermă îl vor ajuta mai mult decât o sesiune de meditație. Dacă pe altcineva îl apasă un conflict nediscutat, cea mai bună strategie este o conversație sinceră. Iar dacă sursa este supraîncărcarea cognitivă, structurarea zilei este mult mai eficientă decât un alt sfat de relaxare.

Mă bucur să văd că tot mai mulți oameni includ activitatea fizică în rutina lor deoarece este o resursă excelentă. Totuși, sportul nu poate rezolva un stresor relațional sau o zi organizată haotic. Funcționează cel mai bine ca parte a unui plan, nu ca întregul plan. De aceea, în curs lucrăm atât cu strategii pe termen scurt (în situația stresantă), cât și cu strategii pe termen lung (pentru prevenție), adaptate profilului fiecăruia.

Momentele „aha” din sală

După atâția ani, mi-e greu să fac un clasament al revelațiilor, deoarece apar aproape în fiecare grupă:

• Nu sunt slab, la mine se manifestă alți factori stresori decât la colegii mei
• Am realizat că felul în care reacționez eu la stres îi stresează pe ceilalți
• Am resurse interioare pe care pur și simplu nu le foloseam
• Ce mă stresează la birou este complet diferit de ceea ce credeam
• Situațiile negative se pot transforma ușor în mobilizare
• Stresul rar se rezolvă pe moment, o abordare pe termen lung este cheia
• Varietate te poate copleși chiar dacă este despre lucruri care îți plac
• Să te înconjori de oameni cărora le pasă de tine este una dintre soluțiile surprinzătoare

Cel mai frumos moment nu este însă revelația în sine, ci ceea ce urmează. Văd oameni care, chiar în sala de curs, își conturează alegeri personale: ce vor face diferit de luni dimineață, la ce vor renunța, ce discuții nu mai amână. Planul personal de acțiune cu care încheiem programul nu este un simplu formular, ci concretizarea acestor alegeri.

De ce acum?

Mediul de lucru din ultimii ani a devenit mult mai complex. Restructurări, incertitudine economică, roluri redefinite de inteligența artificială, presiune constantă pe productivitate și un model hibrid în care granița dintre birou și acasă s-a estompat. Multe dintre aceste elemente nu pot fi controlate de angajați.

Ceea ce putem lucra, însă, este felul în care le evaluăm, modul în care reacționăm și resursele pe care le mobilizăm. Pentru organizații, acest lucru înseamnă că wellbeing-ul nu se rezumă la beneficii și abonamente. Starea de bine începe cu oameni care își înțeleg propriile mecanisme și au strategiile potrivite pentru a face față.

O precizare importantă

Vreau să fiu transparent în acest punct: acest curs nu este o sesiune de psihoterapie, iar chestionarul de stres persolog nu măsoară nivelul absolut de stres și nu oferă diagnostic pentru burnout, insomnie sau alte probleme de sănătate. Este un instrument de autocunoaștere care explorează legătura dintre preferințele comportamentale și stres. Dacă cineva trece printr-o stare de epuizare profundă, pasul corect este consultarea unui specialist.
Ceea ce oferă cursul este claritate și un set de strategii practice, adaptate fiecărui participant.

De fapt, cred că sunt destul de multe asemănări între alergare și munca în echipă. Nu poți să te pregătești pentru un maraton într-o săptămână. Ai nevoie de un obiectiv pe termen lung, îl împarți în pași mai mici, ai zile bune și zile mai dificile, dar important este să rămâi consecvent și să continui.

În afară de alergare, îmi place să călătoresc și să petrec timp cu familia și prietenii. Încerc să îmi păstrez timp pentru lucrurile care mă scot din rutina zilnică și îmi dau energie.

Până la urmă, cred că și asta este important într-o carieră: să fii implicat în ceea ce faci, dar să ai și lucruri care te încarcă în afara jobului.